Heal Me

...chiar crezi?

Crezi ca vreau sa imi spui ca sunt frumoasa?Mi-e de ajuns sa ma consideri asa...
Crezi ca vreau sa imi spui ca ma iubesti?Mi-e de ajuns sa simti asta...
Crezi ca vreau sa imi scrii poezii despre adancimea ochilor mei?Mi-e de ajuns sa te pierzi in ei de fiecare data cand ma privesti...
Crezi ca vreau sa imi compari gura cu ciresele coapte de iunie si s-o numesti apetisanta?Mi-e de ajuns s-o urmaresti cu privirea atunci cand vorbesc...
Crezi ca vreau sa imi lauzi sanii?Mi-e de ajuns sa ma tii in brate atat de strans incat sa ii simti pe pielea ta...
Crezi ca vreau sa iti placa la nebunie gatul meu?Mi-e de ajuns sa ma adulmeci pe langa urechi si sa ma saruti pe alunitele de pe gat...
Crezi ca vreau sa imi legi mana de a ta?Mi-e de ajuns sa te joci cu mana mea atunci cand ma tii...
Crezi ca vreau sa ma faci sa rad cand sunt trista?Mi-e de ajuns sa imi saruti lacrimile de pe obraji...
Crezi ca vreau sa ma coplesesti cu cadouri?Mi-e de ajuns sa iti amintesti zilele importante pentru noi si sa le petreci cu mine...
Crezi ca vreau sa imi dai mesaj in fiecare noapte sa imi spui "somn usor.vise placute."?Mi-e de ajuns sa adormi cu mine in gand...
Crezi ca vreau sa imi spui cat de dor iti e de mine?Mi-e de ajuns sa iti fie...

Crezi ca vreau sa te schimbi?Mi-e de ajuns sa fii ca la inceput...

Cine moare...

Cine moare
Pablo Neruda

Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei,urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul
unui vartej de emotii,acele emotii care fac ochii sa
straluceasca,oftatul sa surada,
si care elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau;
cine nu risca certul pentru incert pentru a-si
indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte
sfaturile "responsabile".

Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste;
cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din ei el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea;
cine nu se lasa ajutat.

Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si
de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.

Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte
de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine
nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.

Evitam moartea cate putin ,amintindu-ne intodeauna ca
"a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira.

Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire
splendida.

Totul depinde de cum o traim...

Daca va fi sa te infierbanti,infierbanta-te la soare.
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul.
Daca va fi sa plangi,plangi de bucurie.
Daca va fi sa minti,minte in privinta varstei tale.
Daca va fi sa furi, fura o sarutare.
Daca va fi sa pierzi,pierde-ti frica.
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire.
Daca va fi sa doresti sa fii fericit,doreste-ti in
fiecare zi...

are dragostea nevoie de o sarbatoare a ei?

februarie.luna dragostei,cum o numesc unii.luna isteriei provocate de valentine's day.ziarele,revistele sunt asaltate de interviuri in care sunt intrebate celebritati autohtone de parerea lor vis-a-vis de acest subiect.si toate raspunsurile sunt invariabil asemanatoare cu:"dragostea e asa de importanta.mi se pare normal sa aiba o sarbatoare a ei." sau "e minunat ca dragostea e sarbatorita intr-o zi." sau de ce nu "ma bucur ca exista o zi in care sa vorbim despre dragoste." doi la mana: orasul se umple de inimioare roz,rosii,de plus,de carton, peste tot vezi tot felul de cadouri kitsch-oase si perechi de indragostiti care isi fac declaratii siropoase si par ca se iubesc in ziua aceea mai mult ca in oricare alta.cine respinge ideea de valentine's si ii numeste papagali pe cei care celebreaza aceasta sarbatoare copiata sunt considerati de cele mai multe ori niste frustrati.se spune despre ei: "normal.n-are prieten/a sa ii daruiasca ceva,d-aia spune astfel." sau "p-asta nu-l/o iubeste nimeni,saracu/a!"si de fiecare valentine's day,in fiecare an, fie ca am prieten in perioada respectiva, fie ca nu, ma apuca asa o greata fata de societate, fata de ce inteleg prin dragoste unii, fata de abundenta de greseli de ortografie de pe inimioarele de plus cu declaratii siropoase["i-ti multumesc ca esti sensul vietii mele." sau "nimic nu ne va desparta."]

dar de ce toate astea? acest post nu va milita pentru drepturile innascute ale dragobetelui, ci va milita pentru drepturile si semnificatiile iubirii.
de ce are nevoie dragostea de o luna,de o zi in care sa se vorbeasca despre ea,in care sa fie aratata mai mult decat in restul timpului.de ce nu se poate iubi in fiecare zi,in fiecare ora.de ce e nevoie de cadouri kitsch-oase pentru a-ti arata sentimentele cand un zambet ar face mai mult decat 1000 de flori care oricum se vestejesc?de ce de ziua indragostitilor se daruiesc flori, se fac declaratii care nu se simt[oricat ati incerca sa negati...in afara de relatiile care au un trecut in spate,cuplurile care sunt impreuna de nici 1 luna si care isi spun "te iubesc","esti viata mea","nu pot trai fara tine." folosesc niste clisee a caror semnificatie nici nu o cunosc indeajuns de bine.]de ce inimioare peste tot?pentru ca inima este de unde vine dragostea?pentru ca se spune ca "ti-a furat inima" atunci cand te-ai indragostit? pentru inima bate mai tare cand esti in prezenta persoanei iubite? pentru ca dragostea vine din inima si de aici pornesc toate functiile vitale ale corpului? dar ce se intampla daca nu iubesti doar cu inima? ci si cu mintea? si cu fiecare particica a corpului tau? daca dragostea iti iese prin fiecare por al pielii? atunci ce mai e cu toate inimioarele acelea?


oameni buni,iubiti.iubiti mult pentru ca asta e lucrul pe care omul stie cel mai bine sa il faca.iubiti fara conditii,fara sa va ganditi daca merita sau nu.iubiti ca fraierii,ca prostii,ca natangii,ca orbii.iubiti fara minte.iubiti pe bune.iubiti azi,maine,in fiecare zi.cine stie daca mai prindeti urmatorul valentine's day?iubiti fara cuvinte-nu uzati expresia "te iubesc",va deveni atat de banala,incat nu se va mai stii daca se si simte si nu numai se spune.iubiti frati,surori,parinti,bunici pe de-o parte.iubiti prieteni pe de alta.iubiti fara teama ca veti suferi-oricum o veti face.iubiti fara masura-omul are resurse nelimitate de iubire in interiorul lui.iubiti fara sa vreti neaparat sa fiti iubiti la randul vostru,pentru ca atunci iubirea se va intoarce negresit si se va rasfrange asupra voastra.iubiti ca sa va simtiti bine.iubiti ca sa fiti fericiti.iubiti ca va bucurati de viata.iubiti ca sa uitati de suparari,iar daca dragostea e cea care v-a suparat...IUBITI MAI MULT!si nu uitati ca e bine sa va iubiti si pe voi insiva,dar nu mai mult decat pe ceilalti.

p.s.:nu va mai mintiti ca dragostea nu exista, ca nu aveti nevoie de dragoste, ca dragostea e pentru cei slabi emotional, ca nimeni nu va iubeste. dragostea e materia prima din care e facut omul. dragostea se respira in fiecare zi. dragostea se mananca odata cu sandvisul de la bufet. dragostea se simte daca te lasi pe tine insuti sa o simti.
p.p.s.:de la minciuni ca cele de mai sus pornesc razboaie, exista saracie, se naste ura intre oameni. pentru oamenii se mint singuri si ajung sa isi creada propriile minciuni.

uitare...:(

exista destin?si daca da,de unde stim cand e mana destinului si cand e pura coincidenta?
e destin oare ca v-am cunoscut pe voi,colegii mei?e destin oare ca m-am imprietenit cu voi,prietenii mei?oare daca ma nasteam in alta parte,oare daca mergeam la alte scoli,oare destinul ar fi facut sa apareti in viata mea oricum?oare ne-a fost dat sa ne intalnim si sa legam prietenii?oare ne-a fost dat sa ne distram impreuna,sa plangem unul pe umarul celuilalt,sa ne certam?oare ne-a fost dat sa ne intalnim si sa construim impreuna amintiri pentru ca mai apoi sa ne despartim si sa ne uitam unii pe altii?
cand am terminat gradinita,nu stiam ce inseamna sa uiti.
cand am terminat clasa a 4-a,am plans si le-am spus tuturor:"n-am sa va uit niciodata!" nu stiam cat de usor se poate uita.abia daca mai tin minte figurile tuturor celor din ciclul primar,cu exceptia celor cu care am pastrat legatura.
cand am terminat clasa a 8-a,am plans din nou.de data asta spuneam: "n-o sa va pot uita prea curand!" imi parea imposibil sa uit tampeniile facute de cea mai buna clasa din liceu si totodata cea mai traznita.si totusi incep sa uit si nici macar nu imi pare rau.pentru ca cei pe care se merita sa ii tin minte,cu aceia am pastrat o legatura apropiata,chiar foarte[poate ca destinul a facut sa mai fiu 4 ani in clasa cu cora,ade,laura...poate ca destinul a facut sa le am inca aproape pe ruxxa si pe oana],iar ceilalti...ceilalti ori s-au schimbat prea mult ori mi s-au deschis mie ochii in legatura cu ei.
cand vom termina clasa a 12-a,sunt constienta de faptul ca voi plange,probabil mai mult ca pana acum si stiu inca de pe acum ce voi spune:"NU VREAU sa uit!!!"
dar voi uita...si tu vei uita tocmai lucrurile pe care ar trebui si pe care iti doresti sa le tii minte toata viata.pentru ca omul e predispus la uitare si poate doar destinul ar putea interveni in procesul asta de stergere al amintirilor.se va intampla?
oare dupa terminarea liceului mana destinului va face iar selectia si va pastra alaturi de mine pe cine nu ar trebui sa uit?e imposibil.fiecare dintre noi va pleca pe drumul sau si oricat vom incerca sa pastram legatura,vom uita.vom cunoaste alte persoane care probabil se vor arata demne de prietenia noastra,iar daca nu...probabil n-o sa mai cerem asa de multe de la simplele noastre cunostinte,poate nu vom mai cauta prieteni adevarati.ne vom inchide oare in noi si vom trai in amintiri pana cand si acestea vor disparea?vom deveni oare ca cei pe care ii vedem in autobuz incruntati,macinati de griji si fara chef?vom fi ca si restul tinerilor care nici macar nu stiu ce e aia iubire sau care asociaza cuvantul-ca de sentiment nici nu poate fi vorba-cu o telenovela lacrimogena?asa e omul...asa spun toti...
dar iata!eu nu vreau sa uit!iar daca asta mi-e soarta atunci ce e de facut?sa-mi irosesc 4 ani de liceu doar invatand pentru ce numesc toti un viitor bun[casa,masina,bani] si ignorand persoanele care se apropie de mine?sa-i irosesc uitand sa ma bucur,sa fiu fericita,uitand sa traiesc emotia unei victorii/infrangeri alaturi de ceilalti?sa-i irosesc traind fara prieteni,fara sa ma distrez,fara sa fac lucruri nebunesti cu ei?sa renunt la toate astea si pentru ce?ca sa nu mai am ce uita dupa ce vor trece?ca sa ma uit in urma si sa vad o campie intinsa pe 4 ani de liceu?sau sa ma uit in urma si sa vad munti,mari,gropi,santuri,trenuri,oameni importanti pentru mine?si sa fiu constienta ca le voi uita?
pot sa aleg?si daca as putea,mintea mea,ratiunea mea egoista m-ar pune sa aleg viata goala,plina de ceea ce se anunta a fi impliniri pe plan scolar si mai tarziu in cariera,pe cand inima mea proasta,sufletul meu natang ar spune ca se merita sa traiesc tot ce se poate trai cu riscul ca mai tarziu sa uit totul.
mi-e frica de uitare!nu vreau sa uit!

egoism?

sunt egoista.si mi-e sila de mine.de ce trebuie sa fiu asa?incerc sa imi gasesc scuze spunand ca egoismul meu se naste din dorinta de a fi cum trebuie pentru cei din jur si de a-i vedea pe altii fericiti.mint!mint cu nerusinare.sunt o egoista mincinoasa.era intr-adevar candva o perioada cand tot ce conta pentru mine era ca cei din jur sa fie fericiti.era o conditie ca eu sa fiu fericita.dintotdeauna mi-a pasat mai mult de altii,iar acum,de vreo luna incoace,nu mai dau doi bani pe altii.doar eu contez.cred ca tot ce am tinut in mine pana acum a rabufnit.si a rabufnit urat si cu consecinte greu de suportat.nimeni nu mi se mai poate destainui pentru ca gandesc ca "ana are destule pe cap deja".ce am?!nu am nimic.am probleme inventate de mine.ceva cu care sa imi ocup timpul.nu e asa?spuneti-mi ca sunt inventiile mele,spuneti-mi ca o sa treaca.ajutati-ma sa treaca.spuneti-mi problemele voastre,iar eu voi uita de ale mele.iar daca nu voi uita,voi face loc in mintea mea si pentru ale voastre.pot sa fac asta!ma credeti,da?chiar pot sa ascult si sa imi pese si de altii.puteam sa fac asta candva.de ce acum n-as mai putea?
dar pana la urma ce inseamna egoism?sa vorbesti numai despre tine?sa monopolizezi dicutia cu prietenii vorbind despre problemele tale sau sa te gandesti numai si numai la tine,la binele tau,la ce ti se poate intampla TIE? e drept vorbesc prea mult despre mine in ultima vreme...dar cum pot fi numita egoista cand imi pasa?:(
cand devin cu atat mai abatuta cu cat vad in spatele ochelarilor lacrimi si umbre triste,cu cat vad fete cu priviri fixe,dar pierdute, cu cat vad guri desenand zambete ce se vor venite din inima,dar care pastreaza amarul din suflet in arcul pe care il descrie zambetul,acesta fiind parca un pic mai lasat,un pic mai fals,un pic mai pierdut,un pic mai altfel...cum pot fi numita egoista cand ceea ce imi doresc mai putin e sa ii vad pe ceilalti abatuti,pierduti in ganduri care mai de care mai negre...cum sa fiu fericita cand vad verde trist?:(

IMI PASA!

un om mare[imi pare rau ca nu mai stiu cine] a zis odata: "numai moartea egoistului este deplina.nimic din el nu ramane in sufletele celorlalti."
nu vreau ca moartea mea sa fie deplina!:(